Liceul Teologic Ortodox "Cuvioasa Parascheva"

Mănăstirea Agapia, Județul Neamț

Clubul buchiniştilor

Invitaţie la CLUBUL BUCHINIŞTILOR

 

Ne-am obişnuit să asociem verbul a A CITI cu substantivul CARTE, în virtutea fie a unei inerţii, fie a unei tradiţii de câteva secole, fără a avea însă în vedere că nu întotdeauna cărţile au avut forma pe care o au azi. Vechile papirusuri, suluri aşezate în rafurile Bibliotecii din Alexandria şi din Pergam, scrierile pe piele sau pe tăbliţe de piatră sau ceară, paginile marii galaxii Guttemberg şi fluidele pagini de pixeli ale vremurilor mai noi sunt doar avataruri concrete ale TEXTULUI.

Pânza pictată şi semnele de circulaţie, structurile miraculoase ale imaginii poetice şi derularea epică a himerelor de litere pe ecranul fosforescent al minţii noastre, toate implică verbul a citi şi relaţia misterioasă  a minţii omeneşti cu SIMBOLUL. Mai mult, a interpreta, a descifra, a descoperi dincolo de LITERĂ (semnificant) un sens interior, un gând şi o pulsiune vie a înţelegerii, un SENS, o emoşie, un sentiment (semnificat) reprezintă marea AVENTURĂ a CUNOAŞTERII. În jocul acesta triadic dintre IMAGINE (litera semn), LOGOS (sens, emoţie, idee) şi COSMOS se desfăşoară singura experienţă palpitantă o OMULUI, cea a  înţelegerii şi a libertăţii noastre.

Prin urmare, invitându-vă să citiţi cărţi, nu contează ce format ar avea acestea, vă invit de fapt, nu în primul rând la a vă forma un vocabular şi o exprimare corecte, şi aceasta, desigur, cât mai ales la a descoperi sufletul omenesc în infinitul său şi cosmosul în bogăţia lui inepuizabilă. Vă invit să faceţi din lectură o formă MAJORĂ de cunoaştere a LUMII şi a SINELUI. Numai atunci pe planeta noastră omenirea va fi mai bună, reflexivă, mai tolerantă şi mai frumoasă.

După un an în care au intrat sub bolta imensă şi înstelată a literelor, colegele voastre au început să scrie şi să rostească SENSURI. Citind, le veţi putea urma în această călătorie minunată. Şi nu uitaţi, vă aştept la Centrul de Documentare şi Informare al liceului nostru în fiecare marţi, între orele 15,30 – 16,30, în cele două secţiuni ale PRĂVĂLIEI CU DICHIS (Lectura la zi şi Cartea de nisip) în care veţi găsi ceai, litere, jazz şi multe, multe alte NIMICURI.

 

 

Vă doresc să descoperiţi CĂRŢI  EXEMPLARE

şi

sper să aveţi o LECTURĂ MINUNATĂ !!

 

 

Profa de română: Elena Drăghiceanu

 

 

BLOC NOTES CU ÎNTREBĂRI ŞI POSIBILE RĂSPUNSURI

Bianca Manolache, clasa a IX-a, Despre imposibilitatea de a fi imoral

Iulia Calinic, clasa a IX-a, Pledoarie pentru pagina scrisa şi pentru adolescenţă

Lavinia Ionela Macovei, clasa a X-a, Lecturi la întâmplare

Mădălina Ceciuleac, clasa a IX-a, "Batrânul şi marea", sau despre lupta de a pierde adevărul